[DarkAngel]

Stau inchisa in baracile friguroase si blestemate ale sufletului meu facand parte neputincioasa la destramarea viitorului atator mii de vise, stau mereu cu privirea atintita la lumea ce ma inconjoara si ma ingrozesc de ceea ce simt venind spre mine ... ura, invidie, minciuna, tradare insotite de sageti otravite indreptate spre sufletul meu; incerc sa fug, sa ma acopar de varfurile lor ascutite, dar imi dau seama ca nu am unde a ma adaposti..., nici macar un trunchi mort de arbore ... pustiul ma inghite cu durerea si suferita sa, cu dezamagirile si lacrimile sale; nu pot fugi, nu pot urma alta cale decat cea a singuratatii !!
In fata mea mi se arata visele cum sunt spulberate ... inclusiv ale mele: dorintele, idealurile, aspiratiile ce odinioara faceau parte din gandurile si faptele zilnice sunt acum separate si duse de vantul fara final spre a fi distruse in intregime, sunt purtate pe cararile vidului si al golului si dispar ... un vis cate un vis, un ideal cu cate un ideal ... si sunt absorbite cu lacomie de acel intuneric cu o putere uriasa chiar sub privirile mele...;
Odata cu ele pierd o parte din mine pe care incerc din rasputeri sa o regasesc pentru a fi din nou un intreg ..., dar nu se mai intorc. Ma pierd in intrebarile fara raspuns pe care doresc atat de mult sa le deslusesc, inot prin marea furioasa, topesc ceata deasa ce ma cuprinde , ma arunc in cautarea raspunsului dorit, dar totul nu e decat o vaga iluzie ... raman mereu in acelasi loc de unde am plecat, simt aceleasi priviri pline de ura, iar la final imi ramane intrebarea unde e si pentru ce lupt? ... pentru o copilarie de mult uitata si furata? pentru reinvierea acelor momente in care mi-au fost zdrobite visele?